A deveni un preot presupune foarte mult studiu, la fel ca orice alta meserie. Participarea la studii teologice nu obliga pe nimeni sa devina preot, insa daca iti doresti sa devii un parinte, atunci trebuie sa indeplinesti mai multe cerinte.
Prima cerinta care trebuie indeplinita pentru ca un barbat sa devina preot ortodox, consta in faptul ca acesta trebuie sa fie insurat- cler casatorit- sau cler monahal- adica un barbat ce poate fi hirotonit dupa ceremonia de casatorie, insa cu conditia ca atat el cat si sotia sa se afle la prima casatorie. In acest sens, preotul are datoria spirituala de a-si conduce credinciosii spre calea manturii, asa cum apare descrisa de Crestinism. Asadar, preotul este cel care duce mai departe „Cuvantul lui Dumnezeu”, fiind un slujitor al Divinitatii si un reprezentat al lui Hristos. Insa, pe de alta parte, preotul poate fi un interpret delegat de biserica ortodoxa, deoarece acesta se roaga pentru toata comunitatea de credinciosi. Cu alte cuvinte, preotul devine legatura dintre om si Dumnezeu, intre pamant si cer.
De asemenea, dupa ce un barbat finalizeaza studiile teologice, acesta poate sa devina preot, mai ales daca exista o diploma a studiilor religioase. Asadar, odata ce a terminat studiile, un barbat care are harul lui Dumnezeu poate deveni preot, astfel ca trebuie sa isi gaseasca o parohie la care sa slujeasca. Totusi, odata ce si-a gasit vocatia si dupa ce a ales drumul religiei, un preot trebuie sa se adapteze cerintelor impuse de Sfanta Biserica. Ca atare, se cere ca preotul sa poarte vesminte bisericesti, care ofera o nota diferita pentru viata din interiorul bisercii.
In acest sens, vesmintele preotesti au o istorie extrem de lunga, inceputurile sale avandu-si radacina in vremurile Imperiului Bizantin, asa ca subiectul hainelor preotesti este unul extrem de vast. In primul rand, haina neagra pe care o poarta preotul in mod normal se numeste dulama sau reverenda, iar istoria sa incepe din Bizant: in semn de smerenie, preotii au adoptat o astfel de vestimentatie, lucru care a continuat si in zilele noastre.
Hainele in care slujeste un preot
Cu toate acestea, hainele in care preotul slujeste numele lui Dumnezeu sunt diverse, insa au o multime de semnificatii:
Stiharul- aminteste de Sfanta Taina a Botezului si este o tunica de culoare alba, cu o lungime pana in pamant;
Manecutele- scopul lor este acela de a prinde stiharul astfel incat acesta sa nu incomodeze miscarile preotului din timpul slujbei;
Epitrahilul, felonul si braul- Epitrahilul sau patrafirul, este un vesmant care are aspectul unei esarfe si care se aseaza peste pieptul preotului, fiind purtat doar in timpul slujbelor. Felonul este un vesmant mai larg ce are o forma conica si poate fi purtat peste celelalte vesminte preotesti. Braul este confectionat din panza si brodat cu motive religioase.
Asadar, vesmintele trebuie alese cu grija, in functie de sarbatoarea care se slujeste, posturi, praznice etc. Insa, lasand deoparte semnificatia vesmintelor bisericesti, conteaza si calitatea acestora, iar cele mai bune vesminte preotesti din acest punct de vedere se gasesc la Crilovic. VesminteBisericesti.ro este locul potrivit care ofera preotilor sau viitorilor preoti vesminte de calitate, ce au preturi ideale. De asemenea, daca esti interesat de vesminte tesute, brodate, acoperaminte pentru biserica, epitrahile sau prapuri, acceseaza site-ul www.vesmintebisericesti.ro si vei gasi ceea ce te intereseaza la preturi accesibile.