„Suntem ciudat de siguri pe noi ca negrii nu simt durerea” ar putea sa fie rezumatul acestui articol. Asta ar insemna ca avem impresia ca oamenii de culoare au, mai des, intentii rele si ca trebuie sa raspund mai repede si mai violent pentru a-i opri. Cu alte cuvinte, ca negrii nu sunt doar mai periculosi, dar ca sunt supraoameni. Nu in sensul bun, insa, ci mai degraba in sensul in care vedem zombii sau ursii flamanzi.
Oamenii de stiinta s-au decis sa testeze diferenta rasiala de empatie, care sugereaza ca oamenii de o rasa nu pot empatiza bine cu oamenii din alta rasa. O serie de experimente a aratat ca palmele subiectilor albi au inceput sa transpire incontrolabil cand acestia au fost fortati sa priveasca pielea unui alt alb intepata cu un ac. Dimpotriva, cand au observat ca cineva de culoare a fost intepat cu un ac, au transpirat mai putin – ceea ce inseamna ca „nu au simtit durerea” la fel de mult, cand era aplicata cuiva de culoare. Poate asta explica si de ce rata de supravietuire intr-un film horror a personajelor de culoare se afla intre 10% si „Sean Bean”.
Alt studiu a cerut participantilor sa calculeze cat de multa durere ar simti in urma unor intamplari comune, precum lovitul unui deget de la picior sau intratul samponului in ochi, prin comparatie cu alt subiect, aleatoriu, alb sau negru. Toti participantii au votat aceleasi rani ca fiind mai dureroase pentru oamenii albi. Chiar si asistentele medicale au presupus ca ranile minore au provocat mai multa durere oamenilor albi (indiferent de rasa asistentelor – chiar si asistentele de culoare cred, in subconstient, ca oamenii negri sunt un fel de roboti). Diferenta nu apare doar la rasa, ci la privilegiu: oamenii au tendinta sa creada ca un picior rupt doare mai putin pentru un copil de pe strazi dintr-un cartier dubios, decat pentru un copil din suburbii, pentru care cel mai lucru in viata a fost sa primeasca un iPhone 6 la o saptamana dupa lansare.